Instigare la cultura

Oare duci viaţa pe care ţi-o doreşti, sau pe cea aleasă de alţii ?

În momentul în care vom reuşi să ne raspundem la această întrebare, vom fi constienţi că NOI SUNTEM SCHIMBAREA. Noi, generaţia de azi, trebuie să luăm atitudine, să încetăm a ne mai complace “Nu suntem victime, ci creatori puternici.Sursa puterii se află în noi”(Alan H. Cohen).Nu trebuie să ne oprim la cercul de cretă pe care alţii l-au desenat în jurul nostru.Suntem destul de puternici pentru a ne alege viaţa pe care vrem să o ducem.
Am pornit de la această deviză pentru că acesta ar trebui să fie punctul de plecare al instigării la cultură, instigarea la atitudine, la soluţionarea problemelor care ne afectează.
O primă problema care mă preocupă şi pe care aş vrea să o expun este sistemul educaţional românesc. La reuniunea miniştilor învăţământului de la Praga din 2001 se recunoştea pentru prima dată la nivel European rolul pe care studenţii îl au în realizarea unui Spaţiu European al Învăţământului Superior.Dupa aplicarea sistemului Bologna se presupune că studenţii ar trebui să fie “priviţi ca parteneri competenţi, activi şi constructivi în stabilirea şi conturarea unei arii europene de învăţământ superior”. Câţi dintre noi pot simţi acest parteneriat despre care se vorbeşte? Şi câti dintre noi iau măsuri în vederea respectării lui?
În momentul de faţă, ca persoana profund interesată şi implicată in sistemul educaţional românesc, pot observa doar grave lacune care, din punctul meu de vedere, ar trebui să determine forurile decizionale supreme să se gândească de două ori inainte să aspire la o comparaţie între sistemul de învăţământ românesc şi cel European. Din păcate, instituţiile de învăţământ de la noi percep prin sistemul Bologna doar reducerea ciclului de licenţă de la 4 la 3 ani, uitând cea mai importantă caracteristicăa acestuia şi anume promovarea unui învăţământ centrat pe student. Stă în puterea noastră să determinăm aplicarea acestui obiectiv.
Încă trăim într-un învăţământ deficitar care livrează educaţie în loc să producă învăţare, oferă cursuri şi programe în loc să creeze medii de învăţare, se preferă transferul de cunostinţe de la profesor la student, în faţa unui sistem care să faciliteze descoperirea şi generarea de cunostinţe de catre studenţi. Ne dorim o învăţare centrată pe student şi controlată de acesta iar mediile de învăţare şi învăţarea să fie predominate de cooperare şi colaborare. Prin natura rolurilor, profesorii nu trebuie să ţină prelegeri, ci să fie, în primul rând, cei care proiectează metode de învăţare. Sunt realităţi pe care le conştientizăm cu toţii. Câte alte nedreptăţi trebuie să mai observăm până să luăm măsuri?
Tot ca aplicare a procesului Bologna a apărut termenul de benchmarking definit ca şi “căutarea celor mai bune practici dintr-un domeniu de activitate, care să duc la performanţe superioare ”, să înveţi din bunele practici ale celorlalte instituţii, să adaptezi şi să încorporezi la nivelul propriilor procese organizaţionale. Cu alte cuvinte, benchmarkingul este acea practică prin care eşti suficient de umil încât să admiţi că cineva este mai bun la un anumit lucru şi prin care eşti suficient de înţelept încât să încerci să înveţi să devii la fel de bun sau chiar mai bun.În Romania tot ce pare a fi luat drept exemplu din occident sunt taxele. Vrem un învăţământ în care să se ia atitudine, în care studenţii să aibă iniţiativă de a îmbunătăţi ceva, să facă ceva mai mult decat să se plângă de taxe mari, burse mici, lipsa locurilor de cazare etc.
Tot ca şi punct restant al sistemului educaţional există ARACIS - Agenţia Română de Asigurare a Calităţii in Învăţământul Superior. Principalele prerogative ale instituţiei sunt autorizarea, acreditarea şi evalurea instituţiilor de învaăţământ superior. Evaluarea presupune revizuirea periodică a instituţiei sau a programelor de studiu, pe baza metodologiei ARACIS şi se finalizează cu redactarea unui raport de evaluare - o serie de recomandări şi un calificativ. Dupa cum declara şi preşedintele Curtu Ioan, “ARACIS-ul nu se vrea a fi jadarmul învăţământului românesc.” Şi atunci, care este funcţionarea eficientă a acestor evaluări? Se lansează nişte recomandări în vederea unor îmbunătăţiri pe care instituţia evaluata le poate respecta sau nu, le poate da curs sau nu.Cum ramane cu asigurarea calităţii? Cum ramane cu insuficienţa experţilor internaţionali în comisiile de evaluare, cu indulgenţa membrilor comisiei, cu încercarea de a înlătura studenţii evaluatori? De câti oameni cu voinţă şi atitudine este nevoie pentru toate aceste schimbări?
Un alt aspect pe care eu îl consider deficitar este reprezentarea studenţilor. . Pentru prima dată rolul studenţilor în procesul decizional, din cadrul instuţiilor de invaţamant superior, din România, este recunoscut prin promulgarea Legii Invaţamântului din 1995. In textul de lege se specifică: “studenţii sunt reprezentaţi în proporţie de o pătrime din numărul membrilor acestor consilii şi senate”.
Cu toate că era specificat intr-un asemenea document, un fel de constituţie a invăţământului românesc, nu se poate spune că reprezentarea studenţilor s-a realizat la nivelul dorit de către studenţi. S-au întâmpinat tot felul de probleme in ceea ce a însemnat recunoasterea studenţilor reprezentanţi si a poziţiilor pe care structurile reprezentative studenţeşti le-au înmânat de-a lungul timpului diferiţilor actori din mediul invătământului superior românesc.De aceea in preajma alegerilor conducerilor academice din invătământul superior acreditat s-a resimţit nevoia unui ordin de ministru, pentru ca situaţia sa fie clarificată, cu privire la rolul pe care studenţii reprezentanţi îl au in cadrul acestora. Astfel in Ordinul de Ministru 2538/1.11.2007 se specifică, clar, faptul că: “În toate structurile de conducere se va asigura reprezentarea membrilor comunitaţii universitare, respectiv studenţi de la toate ciclurile de studii universitare si formele de învătământ, ponderea studenţilor fiind de 25%”.
Eu am putut simţi pe propria piele cât de greu le este celor din funcţiile înalte să accepte prezenţa studenţilor în structurile decizionale sau ce repercursiuni pot avea acţiunile noastre în cadrul acestor foruri decizionale. La nivel naţional, există universităţi unde studenţii nu işi cunosc reprezentanţii, alegerile acestora nu au fost făcute de către studenţi, şi nu într-un mod transparent.
Sistemul educaţional este categoric unul deficitar, toţi putem observa asta. Problema este câţi dintre noi chiar vrem să schimbăm ceva, să îmbunătăţim sau ce sprijin primim atunci cand vrem sa facem ceva in acest sens?
Ca imagine, la nivel naţional, ţara în sine este o problemă, nu doar învăţământul. Vreau să observ şi eu activitatea celor din Ministerul Afacerilor Externe, vreau să vd slujba diplomaţilor Romaniei, o arie predominată de securitate, informaţie şi diplomaţie funcţionând ca un domeniu activ.
Presa din întreaga lume ne cataloghează ca fiind cel mai josnic popor în timp ce diplomaţia română dă dovadă de o impotenţă incredibilă, făcându-şi un renume din a fi cea mai lipsită de reacţie dintre diplomaţiile europene. Asa cum spunea şi autorul unui post de blog citit recent, diplomaţia română nu numai ca nu reacţionează la linşajul mediatic la care suntem supuşi, dar promovează o Romanie manelistă, o ţiganiadă. Diplomaţii nostri nu fac nimic să apere poziţia românilor în lume, nu se poate observa nicio reacţie oficială la atacurile mediatice la care suntem supuşi, se fac că nu vad şi că nu aud, şi nu se declară, oficial, macar îngrijoraţi de escaladarea acestor lucruri la adresa românilor în presa internaţională.
Nici nu ştiu cum să închei acest post.Nu ştiu care parte ma indigneaza cel mai mult din tot ce am enumerat. Mă doare să văd oameni care merg pe stradă ca şi cum ar fi legaţi la ochi, mă doare să văd cum unii consideră ca a avea cultura generală înseamnă a citi Cosmopolitan, a cunoaşte ultimele tendinţe de la Bvlgari sau noul Miss World. Nu vreau să mai traiesc într-o ţară în care oamenii se întreabă dacă să voteze sau nu pentru că oricum nu speră la mai bine, o ţară unde văd că românii se plâng dar nu se implică, unde văd această indiferenţă de care dau dovada majoritatea student
ţilor, ducând o viaţă monotona târându-se în fiecare zi la o facultate fără cea mai mica mostră de interes.
Nu mai vreau să imi aud colegii şi prietenii spunând “şi ce pot face eu?”.POŢI FACE ! TU POŢI !