SimPE 2010

Inca trebuie sa imi revin din calatoria de la Cluj,cu ocazia proiectului Simularea Parlamentului European, care a avut relativ putine impliniri. Pana acum chiar apreciam frumusetea Timisoarei...insa acum am vazut Clujul ! Uofff : cladiri recent renovate, multa verdeata, diversitate ca si relief, priveliste, baza materiala a universitatilor, localuri de entertainment, in mare, tot ce poti cere de la un oras.

Personal, cu exceptia : cazarii problematice, lipsa transportului intern asigurat si a parte din masa, oameni nu tocmai placuti in roluri esentiale, o gramada de bani cheltuiti si un telefon pierdut...experienta a fost benefica si constructiva.

Am cunoscut, din nou, oameni competenti, integri si verticali si i-am descoperit pe cei care erau aproape si nu stiam cine sunt, de fapt. Cu ei am reusit sa vad o alta parte a Clujului, ceva mai mult decat cadrul formal, am ras mult si sincer si am legat o prietenie frumoasa.



Asadar, delegatul Partidului Popular European al Italiei in Comisia de Cultura si Educatie a Parlamentului European saluta calduros toti delegatii participanti si...sa ne vedem cu bine ! :)

...dupa 2 luni

Cred că ar trebui să îmi fac un obicei din a scrie mai des aici. Tocmai pentru situaţii ca asta când simt nevoia să scriu şi nu ştiu cu ce să încep. Ce mi s-a mai întâmplat?
Am ajuns iar în Bucureşti, la Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România - FOSR 2010, un eveniment ANOSR, productiv din foarte multe puncte de vedere pe care nu am de gând să le înşir acum. Oraşul...l-am găsit încă o dată urât, trist şi gri încât nu mă pot imagina trăind acolo, dar am cunoscut alţi oameni minunaţi şi mi-am regăsit prieteni vechi.
Revenind, am finalizat Raportul studenţilor de autoevaluare instituţională a calităţii în "mult prea iubita" Universitate de Vest Timişoara. Asta în timpul altor pregătiri de organizare a banchetului şi a cursului festiv. Aaa, am făcut şi eu un plan de licenţă, în măsura în care am putut să îmi pun în ordine ideile în legătură cu ceea ce vreau să scriu.
A trecut şi Paştele, la fel de simplu şi fără nicio încărcătură emoţională ca şi Crăciunul. O vacanţă predominată de redactarea rapoartelor de evaluare pentru Gala Profesorului Bologna , sperând ca la festivitatea din 23 aprilie să regăsesc oamenii valoroşi pe care i-am întâlnit în evaluări.
Momentan, mă cufund în declaraţiile miniştrilor educaţiei de-a lungul timpului şi alte poziţii oficiale ale Comisiei Europene pe teme de educaţie pentru a pregăti cum se cuvine intervenţiile în şedinţele plenare ale Simulării Parlamentului European. Până atunci, trebuie să concep poziţia Partidului Popular European din Italia, lucru care mi se pare puţin ridicol. Se poate să am un background de cunoştinţe în domeniul educaţiei, însă metoda în care se vrea expunerea lor îmi este total străină, astfel încât se presupune să formulez o poziţie care să cuprindă lucruri pe care urmează să le învăţ acolo, deci....???
Pe ici pe colo, mai sunt mici probleme cu şcoala, oameni care nu acceptă alinierea la noile direcţii ale unui învăţământ centrat pe student şi care, pe lângă faptul că clachează într-un mod tragic în a-şi face datoria, se străduiesc să îi împiedice pe ceilalţi să îşi îndeplinească responsabilităţile. Ne împiedicăm de orgolii personale, incompetenţă şi prostie crasă, dar bănuiesc că mi-am asumat acest risc acum vreo 2 ani. Să spunem că m-am obişnuit cu toate rezidurile din domeniu şi nu mai aştept recunoştinţa nimănui pentru rolul de Don Quijote, dar aş avea pretenţia ca măcar de săgeţi să nu mai am parte.
Cel mai trist lucru în toată partea asta este posibilitatea de a rămăne în Timişoara. Până la o posibilă orientare în carieră, ştiu doar că vreau să plec. Atât ! Unde?!?!

Ce scoala buna avem!

Nu cred sa fie prea multe universitati in Statele Unite unde sa nu fi activat in ultimii zece ani cel putin un doctorand roman. Sablonul cel mai raspandit e ca avem o scoala atat de buna incat directorii de programe se bat sa aduca studenti romani in departamentele lor. Mai mult inca, patriotismul nostru merge atat de departe incat multi dintre compatriotii nostri considera ca invatamantul romanesc e o floare a evolutiei, un ansamblu de valori tradus in institutii care lucreaza imbatabil: pe de o parte introduci scolerul reticent la educatiune, pe cealalta iese doctorandul gata de Harvard. Beneficiind de lunga procesiune de dascali incepand cu Marius Chicos Rostogan, trecand pe la Spiru Haret si ajungand la Andrei Marga, scoala romaneasca nu ar fi nimic altceva decat singura si demna continuatoare a tuturor nobilelor traditii a doua mii cinci sute de ani de invatamant european.

Sa despicam firul in patru. Motivul acestei analize e acela ca in fiecare societate exista legi similare celei a vaselor comunicante. Se poate intampla ca o caracteristica dintr-un domeniu sa arunce o lumina edificatoare asupra situatiei din altul, daca nu cumva asupra intregului ansamblu. Si s-ar putea sa existe hibe destul de mari, ale intregii societati romanesti actuale, care sa-si aiba originea in scoala. O discutie de acest ordin este pe deplin justificata.

Astfel, este esential sa analizam ce anume cere societatea, sistemul educational, de la viitorii medici, avocati, matematicieni, arhitecti, economisti. E vorba de natura cerintelor, a provocarilor la care trebuie sa raspunda tinerii in plin proces de formare.

Cum arata examenele de sfarsit de an in Facultatea de Matematica a Universitatii Bucuresti ? E vorba in general fie de cursuri de semestru, care implica 12-14 cursuri a cate 2 ore, fie de cursuri de an, care ridica volumul materiei la 24-26 de cursuri a cate 2 ore. Unele dintre examene cer studentului memorarea integrala a teoriei pe structura unor unitati de informatie de tipul teorema + demonstratie + exemple. Faptul ca cer acele exemple li se pare suficient unor conducatori de curs ca sa acopere si partea de aplicatii: la ce bun probleme cinstite daca studentul ar putea sa invete in loc exemplul de la curs ? Monstruozitatea incepe acolo unde exista cursuri al caror examen final nu cere studentului sa rezolve nici o problema, ori unde problemele cantaresc doar un punct sau doua din nota zece, semn limpede cata pondere acorda respectivul conferentiar aplicatiilor.

Acum sa nuantam: tara arde si noua ne arde de ce fac matematicienii? Ca doar nu sunt ei de vina pentru nenorocirile din economie sau politica. Asta ar putea fi adevarat, dar chestiunea ramane una de mentalitate. Cred sincer ca lumea matematicienilor ar trebui sa aiba si o functie sociala, de a pune pe ceilalti fata-in-fata cu cei ce cerceteaza Ceea Ce Este, cu onestitatea intelectuala absoluta. Cei care - in spatiul culturii - provoaca in fiecare moment si rezolva probleme asa cum toate celelalte meserii, si societatea in ansamblul ei, ar trebui sa rezolve problemele fundamentale care i se ridica in fiecare moment. Dar iata ca la Bucuresti, si ca la Bucuresti in toate celelalte centrele universitare (nu le listez pe toate ca sa nu uit iarasi fantastica Universitate din Targoviste, acolo unde stiinta fierbe in pocale), s-a inventat ceva senzational: un tip de examen la care papagalul unchiului Iosif ar putea lua nota 8 (ca nu rezolva probleme) iar un student excelent, care rezolva problemele dar a uitat demonstratia unei teoreme dintr-un calup de 26 de cursuri a cate 2 ore, ar putea lua nota 7. Cum este incurajat intr-un astfel de context spiritul aplicat, temeritatea de a rezolva, de a gandi si de a interpreta?

Exista oare vreo alternativa? Probabil cea care se practica de zeci de ani in aproape intreaga lume, din S.U.A. in Noua Zeelanda, din lumea araba pana in Taiwan si Japonia: teme saptamanale, aplicatii dozate gradat, lucrari de control in timpul semestrului (si care chiar sa conteze un anumit procent din nota finala) si care sa educe gradat un spirit de rezolvitor, versus cel de spectator pasiv in spectacolul matematicii pe care modelul educativ actual il propune.

Am incercat sa discut aceasta problema cu unii dintre fostii mei colegi de la Universitatea Bucuresti. Cel mai interesant raspuns a fost urmatorul: "Nu se poate sa le dam lucrari de control ! intai, ca nu vor sa vina la seminarii. Apoi, in legea invatamantului scrie negru pe alb ca nota se stabileste prin examen, in sesiune. Daca cineva amesteca alte forme de examinare in sistem, ar putea fi reclamat la Minister."

E o mai veche meteahna a dascalului dambovitean (poate inca din vremea Academiei Mihailene, unde se invata a scrie cu trei feluri diferite de i un singur cuvant in: "Maica-ta de-i vie/Spune-i ca sa vie/Pan'la noi la vie.") de a se privi pe sine drept un asuprit al legii, un functionar marginit de dispozitiile onor.-Minister pe care nu le gandeste, nu le interpreteaza, nu le discuta. Se asteapta inca ordine de sus care sa indrepte, sa alinieze lucrurile. Cel de la catedra nu e un cautator de solutii prin natura lui: de ce sa incerce a inova sistemul de jos in sus, de ce sa incerce a combate anchiloza generala prin propriul exemplu, incepand cu al sau curs? Dascalul valah (care nu are cerinte de cercetare ca sa-si pastreze slujba, cum omologul lui occidental ) poate fi reprezentat posteritatii in pozitia ganditorului de la Hamangia cu creta in mana. De ce oare toate manualele de matematica publicate la Springer Verlag, atat in Universitext cat si in Graduate Texts, contin probleme? Sunt date numai pentru Occident ? E cazul sa listez aici, spre edificare, toate acele manuale de matematica publicate in invamantul superior romanesc in ultimii douazeci de ani si care nu contin nici o problema, nimic aplicat, nimic adevarat ?

Si sa privim lucrurile in intregul ansamblu: cum sunt triati si educati candidatii la drept, medicina, filozofie, istorie? Cat a ajuns sa fie, in economia examenelor, memorie, si cat spirit aplicat sau inventivitate?

Imaginea e aceea a unui camp parjolit de seceta. Nicaieri in invatamantul romanesc lucrurile nu se fac suficient de aplicat. Ceea ce ar trebui discutat in amfiteatru e lasat la usa, din motive de mentalitate, traditie, prostie si logica (fiecare cu logica lui). Monstrul didactic nu e din fire un rezolvitor de probleme, le cam scartaie el insusi cu cercetarea, si de aceea prefera sa omita aplicatiile si problemele, concepand un curs fara dureri de cap, care va scoate absolventi dupa chipul si asemanarea sa. Va ingriji atent ca orice alt tip cultural sa fie eradicat si, la contactul cu realitatea academica contemporana, va rasufla din plamanul drept: "Ce, daca vii acu' din America, inseamna ca poti sa faci pe desteptul ?" in loc ca universitatea sa fie un loc de dezbatere, unde solutiile sã fiarba in retorte, iat-o devenita un loc de liniste si verdeata la marginea unui lac statut.

Din cand in cand cate o voce se ridica si spune adevarul. Luca Pitu scrie despre spatiul cumetrial al Universitatii iesene, acolo unde un examen de doctorat cu protocolul aferent are aura unei nunti din proza sadoveniana. Cateva dintre articolele lui Mircea Mihaies din pagina a doua a Romaniei literare au mentionat anomalii ale vietii universitare de dinainte de 1996 care au generat extensii bolnave in viata politica actuala. Un premier mai mult poet (si inca ce poet!) provine dintr-o scoala de economie unde nici un cadru universitar nu e in stare sa publice o lucrare de cercetare (adica sa rezolve o problema) intr-o revista de top.

De ude ar trebui sa provina managerii dinamici care sa scoata economia la liman? De unde educatorii care sa invete noua generatie sa gandeasca? Lipsa de spirit aplicat e boala care macina din interior intreaga societate. "Nu stim cum sa facem", auzi peste tot. Sa aratam cine sunt de vina: toti aceia care cred ca a memora e o virtute superioara celei de a gandi. in toate domeniile, la toate nivelurile. Nu vreau, cand merg la medicul stomatolog, ca el sa stie pe deasupra pagina 672 din tratat si sa-i tremure mana; as prefera sa-mi puna plomba cu spirit foarte aplicat. Dar cata vreme invatamantul romanesc va mai fi condus de sefi de catedra, decani, rectori, protopopi academici si duhovnice prezidentiale organizati in secreta asociatie a gerontocratiei papagalilor, Romania n-are nici o sansa. Doctorandul ajuns la Harvard nu a invatat in scoala ceea ce stie, ci in afara ei (familie, meditatii, efort propriu) si el e mai degraba anomalia care a scapat sistemului, nu regula. Scoala romaneasca e mai degraba o inchisoare a gandirii decat una care s-o potenteze, iar mitul cu scoala noastra de varf e o mare frauda.

Una dintre posibilele solutii pentru redresarea situatiei in multe domenii in Romania ar fi ca cei care au invatat lucruri foarte aplicate in scoli cu un altfel de spirit sa se intoarca. Cata vreme insertia unei altfel de mentalitati nu va exista, e greu de crezut ca un factor de decizie, scolit in spiritul descris mai sus, stie ce face atunci cand ia cate o masura.

De unde sa iasa solutii din universitatile romanesti, cand peste tot domina un spirit de adormire academica egalat numai de blazarea ratatilor ajunsi rectori si vel-paharnici la rectorat ori decani si usieri de decani. Probabil ca de vina sunt si studentii care accepta prea usor sa auda de la catedre lucruri care n-au legatura cu viata, cu realitatea, cu aplicatiile, uneori nici cu Romania sau cu planeta Pamant. Zeci si sute de universitati, puzderie de absolventi facuti peste noapte, doctorate fulger pe teze prin care bate vantul - toti acesti factori perpetueaza un spirit bolnav imersat in societate de acum in vecii vecilor.

E posibil ca nici trecerea unei generatii sa nu fie suficienta pentru a eradica aceasta boala.

Si ar fi fost atat de simplu...
Bogdan Suceava, Knoxville, 13 mai 2000

Back from Predeal !

Desi m-am intors de cateva zile, nu mi-am gasit timp sa scriu concluziile deplasarii.
Scopul : Training de Scrierea propunerilor de finantare in context Tineret in Actiune - modulele 1.3& 5.1 Democratie participativa si Intalniri ale tinerilor cu responsabilii politicilor de tineret, organizat de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale - ANPCDEFP

Program incarcat si obositor, seri de socializare necesare, dar m-am intors cu bateriile incarcate. Cu toate ca am mai participat la destule traninguri/conferinte/scoli, de data asta am avut norocul sa dau peste cea mai tampita si nebuna gasca. Am ras, am legat prietenii si parteneriate si speram la revederi. Luv ya, "duzi" !

Peisajul...Predeal si am spus tot, zapada cat cuprinde, din cand in cand ninsoare linistita cu fulgi mari, aerul poate prea puternic pentru mine, putin timp liber sa ajung pana la partie, dar... atat, fara sa ma bucur de ea.


Drumul inapoi putin problematic. Foarte aproape de un accident din cauza poleiului pe soseaua Predeal - Bucuresti, degeraturi prin viscol in Bucuresti (un ceai cu un prieten bun), traseu incheiat cu intarzierea de 3 ore a trenului Bucuresti - Timisoara.
Acum, pregatiti pentru scoala din nou, recuperarea examenului la care am renuntat ca sa ajung la Predeal si poate-poate prind curaj sa ma apuc de licenta, asa cum ma tot autoincurajez de prin noiembrie.
Urmatoarele evenimente se anticipeaza a fi "Together for Participation" si "Simularea Parlamentului European".